Toti

Buna, dragilor, mai putin dragilor si mai ales “buna” celor care nu`mi vor fi niciodata dragi. Stiu ca n`am mai calcat demult pe teritoriul spinos al blogului, da` asta e. Nu, n`am fost asa busy, insa nevoia mea de cumunicare a tins inspre zero.

 

Sa revenim la titlu: deci, unde dracu` ati incuiat toti barbatii buni, disponibili, amuzanti, rabdatori, responsabili, non-chiar-in-halul-asta-de alcoolici, ne-pe-picior-de-plecare-in-tari-straine. Oricine le`a prins urma, astept informatii. Exclus tuturor celor care nu au lucrat niciodata pt FBI, CIA, KGB, ETA.

Am un fantastic talent de a da numai peste aia insurati sau pe punctul de a se insura, de a avea plozi, etc. Astia sunt cei care incep o conversatie in taxiu, ma complimenteaza in moduri stupide, imi cer nr, ID, eventual nr de la pantofi si o poza cu rudele. Din acest foarte straniu, dar puternic motiv, mi`am dezvoltat o noua obsesie. Imediat dupa “poftim? cine? a… nr meu?” urmeaza “varsta, adresa, starea civila”. Numai ca, cine ar fi asa de cretin sa scoata, atunci cand e la agatat, pe gura, cuvintele: “sunt insurat” ? Nu, serios…

Anyway, cum de faptul ca barbatii mint vesnic, inutil si foarte neconvingator, s`au prins si majoritatea babuinilor, asa ca am alta strategie. Facem “dosarel”… Cautam in toate sursele, sunam la ore idioate, trimitem mesaje compromitatoare, intrebam toate cunostintele comune despre “grupa sanguina, dosarul medical, boli venerice, boli mai putin venerice, letale?” si ati fi surprinsi sa vedeti cat de mica e lumea totusi. Toata lumea stie pe toata lumea, toata lumea vb cu toata lumea, deci nu e asa greu de aflat ce si cum e cu cineva. Oricine, de oriunde.

 

Rezultatele acestei munci de detectiv sunt groaznice. Toti sunt insurati, eventual cu plozi, toti au pe cineva sau abia au iesit dintr`o relatie. Si inca ma mai intrebam ce cauta oamenii pe site`uri matrimoniale sau pe la anunturile din ziar. Uite asta e motivul: sunt disperati din cauza ca nu sunt eu singura care da peste mii de mici, minusculi, mai mici decat minusculi barbati care… sa tac? Mai bine. Normal ca n`am apucat sa ies la un suc ca sa aflu de la vreo unu` personal treburile astea, ca dupa ce le`am aflat si singura, care ar mai fi fost scopul? Sa vina femeia dupa el? Sa`l sune din 4 in 4 min? Sau invers, sa`i stric aluia casnicia ca sa…. ca sa ma plictisesc in secunda 2 si sa nu mai aiba nici posibilitatea sa se intoarca la aia? Neah… nu merita. De fapt, sa nu fiu ipocrita, nu MAI merita. Era distractiv pana la un moment dat sa te stii intr`o competitie din care sa iesi mereu castigatoare, sa te vrea orice barbat pe care il vrei, etc. Da` nah… se mai schimba vremurile. Deci mai exista numai 2 variante: una e manastirea, cealalta e sa ma marit si sa fac 142 de plozi jumate, ca sa nu se mai uite urat orice femeie a barbatilor care intorc capul pe strada. Nu`mi surade nici una.

Cea mai buna e idee e sa mai fac o mica iesire de vreo 7 ani prin tari straine, poate capat vreo idee buna pe acolo ca vad ca aici lucrurile merg din prost in fenomenal de prost.

Astept cu drag sa scriu un post vesel in care sa va explic cat de fericita sunt langa barbatul de langa mine, numai ca pana atunci mai este de depasit o minuscula problema: e imaginar. Ca si piticii mei. Eh… normal ar fi fost sa spun acum “da` cine are nevoie de ei?”. Numai ca nu prea e cazul sa ne prostim si sa aruncam imprejur cu o galeata de ipocrizie. La urma urmei, si Dumnezeu i`a explicat lui Adam ca are nevoie de o Eva, fiindca Adam tinea la sanatatea lui. Asa ca poti sa te pui cu Boss`ul? Cica arunca fulgere.

 

Va urez tuturor succes in intreprinderea asta de`a dreptul penibila de a fugari o fericire care mereu va fi cu un pas inainte.

La dracu`, e vie (sau Merde, c`est la vie)

Cine dracu` a zis ca e nevoie de majoritate pentru a cenzura? E de ajuns un singur om.

Am inceput cu asta fiindca majoritatea va intrebati daca nu cumva am murit. Nu, n`am murit, dar ca sa scriu ceva pe aici tre` sa fiu numa eu cu mine. Si nu`s. Drept pt care tre` sa ma controlez si sa vb frumos si dragalash despre toata lumea.

Ei bine, NV isi da iarasi in petic si zice ca o doare pe ea in 15 barat despre alte pareri privitoare la blog (bine… gandindu`se ca persoanele ce nu tre` sa`l vada, n`o sa`l vada). Atat eu, cat si Epurele, am renuntat la a mai scrie ceva in momentul in care a aparut o persoana importanta in existenta noastra. In cazul Epurelui, Buburuzul, adica Razvan, adica nepotu`miu. In cazul meu, treaba mea.

Asa… sa trecem la subiecte mai interesante. Ce ati facut de sarbatori? Bine, efectiv nu`mi pasa. Fiindca stiu. Ati facut o tona de mancare, ati crapat`o, ati futut cheltuit o gramada de bani pe cadouri pe care nu le`a apreciat nimeni ( LOL ), ati luat quintale de bautura si, dat fiind ca v`ati abtinut pana in seara ajunului, v`ati facut muci la ora 9 si ati adormit. Majoritatea singuri. Ceilalti langa vreo chestie, plini de dragoste si ipocrizie. De ce ipocrizie? Fiindca va venea sa va duceti intr`un colt intunecat, sa va ghemuiti in pozitie fetala si sa bociti dupa vreo dragoste pierduta. De Anul Nou, fiind mult prea mahmuri, ati hotarat sa mai beti un pic ca sa va reveniti. Vb aia, cum sa ratati TRECEREA? Normal ca iarasi erati muti la 10 si ati cazut pe`o parte inerti. Si`uite asa v`au trezit la 9 dimineata zgomotele pocnitorilor, ragetul plodului, ori niste rude binevoitoare venite in vizita.

Eu ce`am facut? Da` ce va freaca? Glumeam. Am facut bine, spre uimirea mea si`a intregii umanitati. Ma gandeam cu cateva zile inaintea Craciunului ca s`ar putea sa`mi treaca prin cap fosta relatie si sa ma acresc. Dupa aia mi`am amintit ca idiocretinobecilul ala de fapt nici n`a fost cu mine de Craciun ))))))))) Iar de Anul Nou a stat s`o tina de mana pe femei`sa ca era ziua ei [N.A. eu fiind amanta]. Si`atunci toata fatzuca mea adorabila s`a facut un mare zambet. Pe de o parte ca am scapat dracu` de ala si nu ma doare nici cat sa`l calc cu masina de persoana lui, pe de alta parte ca acu` AM CU CE, BAH. Mwahaha.

Pe langa faptul ca detin un lepricon (cautati pe google) care`mi sufla in coarne conform retetei, fix cat e nevoie, ma mai suna si analfabetu` dupa care ar fi trebuit sa sufar. Ceea ce ma distreaza teribil e faptul ca astia pe care vroiam sa ma razbun, bla, bla… sufera fara sa misc eu un deget. Taaaaare mai doare indiferenta ) Da, sunt fantastic de happy, da, ma bucur de fericirea mea si gust din plin si din ea, da, ma imbat cu suferinta si frustrarea altora. Si cel mai important e ca stiu ca daca o sa ajung in Iad ( =)) ), n`o sa fie din cauza asta, fiindca e legitim ce fac. Asta mi`a fost cadoul de sarbatori, cel mai dorit si cel mai frumos. Ce poate o femeie sa vrea mai mult decat sa stie ca fostul, indiferent ce amigdale si cu cata tandrete mangaie, mereu o va avea pe speed dial si va sta cu degetul pregatit s`o sune? Ce poate sa ma satisfaca mai mult (exceptand Lepriconul), decat sa stiu ca atunci cand o tine in brate se gandeste la mine? Ce poate fi mai dulce decat gandul ca orice slow ii aduce aminte de mine? Si ce ma poate amuza mai tare decat prostia aleia? ) O femeie care in 6-7 ani, nu s`a prins inca cum sa`si tina barbatul langa ea? Si de bine ce n`a aflat cum, acu` poate sa se chinuie o viata sa afle “cum s`o scoata pe curva aia din capul lui”. I`as zice sa`i faca un plod. Dar si asta va fi inutil. Oricum, ce mai are de facut intr`o existenta ratata in care a mers numa dupa curu` astuia si implicit dupa alte cururi dupa care mergea el?

A… si cu ocazia asta am scapat si de soacra. Nu ca ar fi fost tzaranca, da` era o mare paysan-a. Du`va cu tot tribul intr`o groapa de langa satul Pascani, unde va e locul.

Am uitat sa mentionez ca mi`am luat soareci. Adica hamsteri. Din tot Iasul i`am ales pe cei mai socati posibil.Era si normal. Numai ca nu le`am gasit nume. VA ROG sa postati la comentarii sugestii in ceea ce priveste numele baietelului si pe cel al fetitei. Fara nume banale, va rog.

In rest… toate bune, salut cu ocazia asta si pe Mama, pe Epure, pe Danutza, pe Cumatra, pe toti prietenii care mai dau semne din cand in cand, pe toti amicii virtuali si pe toti vizitatorii mei, carora le urez un AN NOU mai bun.

V`am pupat!

P. S. O sa revin cu poze sugestive cu animalurile

Hush, little baby, don’t you cry…

… mama’s gonna have a heart attack tonight…

Cam asa suna statusul meu de pe messenger, pururea deschis, pururea inutil.
Cum nu mai reusesc sa adorm la o ora normala fiindca imi trec prin cap mii de absurditati, ma gandeam intr`o noapte ca este un act de sadism sa nasti.

De unde pana unde?

Pana cand mi`a venit ideea asta, ma gandeam la modul in care voi muri, momentul in care voi muri si incercam sa stabilesc unul care sa convina tuturor. Sunt o persoana cu minimul de bun simt si as vrea sa`l pastrez pana in ceasul mortii (exprimare de cacao, cliseu cvasi-literar), adica sa mor la momentul oportun. Pe de alta parte, sunt si egoista si de asta as prefera sa mor cat mai repede, astfel as fi crutata de suferinta pe care mi`ar provoca`o cei care ar trece finish line-ul inaintea mea. In fine… vorbesc despre asta fiindca daca n`as vorbi ar deveni un lucru pe care l`as ascunde intr`un sertar si pe zi ce trece m`as teme mai tare de el, aici e la vedere, it can’t harm me…. Can it?
Ce tot atata “mame eroine” ? De unde ideea de “darul vietii” ? De “dar suprem” ? De unde formularea “am dat viata”?
Asa, si? Cine sufletul meu ti`a cerut`o? In afara de instinctele animalice care te`au condus la rezultatul final si palpabil. In afara de faptul ca ai dat viata fiindca erai o femeie neimplinita, fiindca iti lipsea ceva si deci, din pur egoism. Cine iti da dreptul sa te mandresti cu faptul ca o fiinta traieste datorita tie? E asa sau invers? Sau MAI DEGRABA invers? Nu zice orice mama “nu stiu ce m`as fi facut fara copilul meu” sau “nu`mi imaginez viata fara el”. Ba ti`o imaginezi, ai acest drept, aceasta putere, pe cand pentru un copil e mai greu sa`si imagineze viata fara o mama, adica e absurd, ilogic.
Bun, am deviat.
Vreau ca fiecare dintre voi, indiferent de gen, sa se gandeasca la cat a suferit in diferite momente, apoi sa incerce sa faca o suma a acestor suferinte, s`o puna intr`o balanta si pe talerul opus, “bucuriile”, in ansamblul lor, “fericirea”, apoi sa`si faca o imagine clara si obiectiva a societatii in care traieste, de fapt… a lumii. Gata? Bun. De ce ati vrea ca o alta fiinta sa treaca prin cacatu` asta? Sau poate mai rau? “
“Pentru ca totusi viata e frumoasa”. E frumoasa pe dracu`, e grea, e frustranta si mai presus de toate, e absurda.
Recunoasteti, singurul motiv pentru care v`ati hotari sa faceti un copil e ca sa va simtiti impliniti, sa fiti mandri ca ati creat ceva si sa aveti o persoana pe care s`o iubiti si care sa va iubeasca neconditionat. Fiindca stim noi cate persoane v`au dezamagit, stim cati barbati v`au intors spatele, si mai stim ca propriul copil nu v`ar face asa ceva. Egoism? Egoism.
Intr`o lume in care barbatul care va este alaturi va priveste ca pe un obiect sexual, intr`o lume in care (fie si pentru un numar restrans de persoane) singurul motiv pentru a fi fidel e acela ca femeia de langa el e mai buna la pat decat celelalte pe care le`a intalnit, intr`o lume in care exclusivitatea inseamna EXCLUSIVITATE in ceea ce te priveste pe tine ca femeie, dar cate un menage a trois din cand in cand in ceea ce il priveste pe el, intr`o lume in care poti fi parasita daca nu`i indeplinesti fanteziile sexuale prietenului/sotului/concubinului, intr`o lume in care ti se cere sa fii fidela, dar sa nu te astepti la fidelitate din partea lui, in lumea aceasta tu vrei sa nasti. De ce? Din cauza ca esti parasita, frustrata, furioasa, slaba. Slaba. Iar maternitatea iti da putere. Ma insel? Nu cred. Tu esti singura care poate da nastere, nu el. Tot ce poate el si nu poti tu s`a sters cu buretele, fiindca in sfarsit ai gasit un lucru pe care poti DOAR tu sa`l faci.
Iar asta crezi ca te propulseaza un pic mai sus decat el. Am uter, deci exist. Pentru el, am inceput sa exist. Dar doar daca`mi folosesc uterul pentru scopul in care mi`a fost dat.
O prostie.
Mi`e sila… si de ce cele care gandesc cum am exemplificat si de cei responsabili pentru modul in care gandesc acele femei.
Imi place sa cred ca NU, nu sunt asa.
“As face orice pentru tine”. Am zis asta vreodata? Poate, dar nu o lua add litteram. As face orice cu cateva exceptii. Asta ar fi una.
Imi place sa ma consider o persoana dezinhibata, insa vad ca ma insel. Eu pe mine. Fiindca nu sunt asa, nu pot fi asa. Sunt niste limite peste care nu trec. Poate suna a snobism, dar am niscaiva

printipii.
Lasati`ma dracului sa fiu eu.

 

Astazi e ziua mea….

… zi frumoasa ca ciuma.
Mi`am dat seama recent ca nu sunt sanatoasa la cap. Da,da, radeti, generalizati, toti suntem putin nebuni, bla bla… rahat cu perje. De fapt, exista nebuni adevarati si nebuni care isi dau silinta sa para nebuni.
In comentarii, va rog sa nu ma contraziceti, fiindca spun lucrul asta din experienta.
Dat fiind ca azi imbatranesc, pot face incursiuni in trecut cu ceea ce mi`a mai ramas din memorie: cand eram eu tanara si pamantul abia isi revenea dupa Era Glaciara, vroiam sa par interesanta. Prin cele mai tampite metode, ca orice copchil imbecil. Si ca sinteza a imbecilitatii tuturor copiilor, imi mai taiam o vena, le mai lasam sa creasca, mai inventam o povestioara din care sa ies eroina principala, martira indiscutabila, etc. Dupa aceea am realizat ca oamenii nebuni sunt interesanti si am concluzionat ca e bine, chiar daca nu sunt nebuna, sa ma port ca atare. Si faceam mici tampenii: o mica simulare de criza de ceva (orice), o mica povestioara despre pinguini roz care traiesc la Ecuator si alte tampenii. Dar nu era nebunie, era incercarea disperata de a parea UNICA. ORIGINALA.
Ei bine, odata cu trecerea timpului, am realizat ca in momentul in care cineva isi da seama ca aceste lucruri pe care le fac sunt voluntare, ma voi face de toata bafta. Asa ca treptat am renuntat la gesturi iesite din comun si am devenit EU.
Problema e ca acest EU este mult mai straniu decat EU-l nebun ce fusei. Acum chiar cred ca exista pinguini roz la Ecuator si in imaginatia mea bolnava, uneori ma duc sa`i hranesc. Am prieteni imaginnari pe care nu ma pot abtine sa nu`i ucid. Si odata ucis unul, imi confectionez altul pe care mi`ar place sa`l numesc ca pe primul in memoria defunctului si`mi dau seama ca nici macar nu stiu cum il chema pe respectivul. Deci detin un cimitir de pitici pe creier pe ale caror pietre funerare nu am scris nimic, de insensibila ce ma aflu. Si un pitic pe moarte.
In momentul in care cineva incepe sa vorbeasca, nu ma pot concentra mai mult de 3 minute la ceea ce spune, iar daca sunt obligata s`o fac mai am putin si plang de frustrare. Rar reuseste cineva sa`mi capteze atentia, iar atunci sincer nu cred ca e din cauza ca spune vreo chestie esentiala.
Sunt convinsa ca detin un morman de pietre filosofale si`mi place sa ma consider Alchimistul, dar nu cel al lui Coelho, fiindca o fi el baiat destept, dar a fost mediatizat excesiv si`l urasc din cauza ca la moda e sa`l iubesc.
Nu ma mai inteleg cu nimeni si nici nu caut nicaieri intelegere. Vorbesc despre ceea ce lumea asteapta sa auda: cu cine sunt, cu cine mi`o trag in paralel, cate beri am baut aseara si ce fuste nesimtite mi`am mai luat. Infloresc povestioarele, fiindca asta se asteapta de la mine si fiindca imi procura o satisfactie imensa momentul in care trantesc : “Tu chiar crezi?”. Imi place, imi place enorm ca nu sunt doar o revista mondena pe care s`o devorezi si sa te intinzi cu burdihanul in sus, eu sunt felul pe care il inghiti cu pofta, dar la final il vomiti.
Vedeti? Un om normal ar face asemenea comparatii?! Nu. S`ar compara cu o floare, cu o stea, cu alte prostii diabetice, dar nu eu.
In momentul in care cineva imi spune ceva foarte stupid cu multa pasiune, obisnuiesc sa ma transport pe taramuri foarte indepartate si de acolo sa ma privesc, pe celalalt eu adica, cum sta si asculta. Probabil ca foarte multi faceti la fel, numai ca la mine e aproape narcotic. De parca am fumat ceva, adica atunci cand ma trezesc din reverie ma dau de ceasul mortii sa nu spun ceva in legatura cu ce am visat eu in timpul cat am absentat. O data i`am spus cuiva “mutanti”. De ce? Fiindca ma gandeam la lumina lunii, care trecand printr`o anumita frunza, e capabila sa genereze mutanti.
Altcuiva i`am spus dupa ce am facut dragoste si ramasesem in pozitia coitala: “mistrie”. Era cea a misionarului. De ce mistrie? De unde dracu`? Nu mai stiu, nu`mi amintesc pe unde fusesem, dar fusesem departe.
Acum cand povestesc, ma intreb daca persoana in cauza isi mai aduce aminte, sau daca chiar asta am zis si nu altceva. Problema e zic ceva atat de idiot incat ma simt ca dracu` dupa, si nici nu deschid subiectul sa dreg busuiocul.
Pana acum nu am zis nimanui despre lucrurile astea, consider ca am nevoie de ajutor specializat. Dar afirmatia asta ar fi o totala ipocrizie daca n`as adauga ca de dragul experientei as face asta si nu fiindca imi doresc vreun ajutor.
Imediat ce ma hotarasc ca a doua zi sa caut daca nu chiar sa ma duc la un psiholog, imi dau seama ca am cunostinte temeinice de psihologie si ca imi place la nebunie sa ma auto-analizez. Iar daca as merge la altcineva, mie ce mi`ar mai ramane? Un diagnostic scris indescifrabil de o mana nesigura pe un petec de hartie.
Nu. E jocul meu si nu`l impart cu nimeni.
In momentul de fata iubesc, dar nu asa cum trebuie, ci cu pasiune, cu doze soc de nebunie, din gelozie in mare parte, un om translucid. Imi doresc din tot sufletul ca pana schimb sufixul, sa`l pot vedea pe el si nu lucrurile de care m`am indragostit ca o fetita de 7 ani. Imi doresc sa se preocupe de aceasta sarcina gigantesca de a deveni opac, imi doresc sa…
Am obosit. Nu sunt genul de om care sa se poata duce undeva sa`si limpezeasca gandurile, sa si le aseze in ordine. Efectiv, nu sunt capabila. Sufar de o forma de nebunie incurabila ale carei repercursiuni se rasfang in fiecare pas inainte pe care indraznesc sa`l fac.
Urasc sarabtorile si mi le sabotez singura. Insa nu recunosc asta niciodata si dau vina pe cine imi este la indemna pentru pacatul de a mi le fi stricat. Urasc Craciunul fiindca nimeni nu se mai bucura de Nasterea Domnului, urasc Pastele, fiindca nimeni nu se mai preocupa de invierea lui, ci tot ce stim (si da, ma includ, fiindca sunt prima si cea mai vinovata de acest lucru) e sa muncim pana la epuizare gatind, aranjand, facand curat, dupa care sa mancam tot ce am gatit pana nu mai putem, apoi sa turnam litri de bautura in gat, asta cu “cel iubit” alaturi, dupa care sa facem dragoste sau sex, sau ceva ce implica concupiscenta, apoi sa adormim, sa ne trezim in/ langa respectivul.
Urasc ceea ce lumea asta a ajuns. Urasc faptul ca pot fi cel mai bun reprezentant al ei: are valoare AJUNUL, nu prima zi, ORA 12, nu prima zi, INVIEREA, nu prima zi. Atunci vreau sa facem toate lucrurile pre si post coitale, atunci te iubesc cel mai mult, si atunci te urasc cel mai mult daca nu esti acolo.
Ziua mea nu e motiv de bucurie, fiindca si eu imi doresc ca orice fetita sa cresc mare si sa ma fure un print pe cal alb, pentru ca si eu vreau cadouri de ziua mea, fiindca si eu vreau sa ma bucur asa cum ma bucuram cand eram mica.
Insa nu voi avea parte de nici unul din lucrurile de care au parte sarbatoritii, fiindca nu am reusit sa ocolesc nesansa de a “ma face mare”. Iar daca m`am facut mare, am inteles ca exista responsabilitati, ca aproape niciodata n`o sa se intample cum vreau eu, ca nimeni nu`si mai da silinta sa faca cuiva o bucurie, ca un zambet nu mai valoreaza nimic pentru nimeni (decat daca e cel din oglinda) si ca examenul de VINERI nu putea sa cada in nici o alta zi decat atunci pentru simplul motiv ca n`am nici un drept sa ma bucur de ziua mea care e JOI.
Imi las semnatura pe lista egoistilor. Insa nu si pe cea a prefacutilor.

De profesie: mancator de rahat

In ziua de azi, cautarea unui raspuns clar este futila. Dat fiind ca filosofia s`a raspandit intr`atat incat peste tot gasim neamuri de ale lui Moromete, avortoni pe linie materna, nu mai avem nici o sansa, noi, cei normali, sa ni se raspunda cu “da” sau “nu”.

Singurul raspuns pe care il primim este ” depinde din ce perspectiva privesti”, asta daca respectivul interlocutor are macar cea mai vaga idee despre ce inseamna “perspectiva”.

Lumea din ziua de azi e o lume de rebuturi in care cu greu isi fac loc unii care totusi au ceva de zis. Dam din coate intr`o disperare caduca de a ne integra, fiindca a ne face intelesi deja e prea mult.

Mi se reproseaza ca vorbesc din topor, ca trebuie sa se faca ce zica eu, altfel relatia cu mine se termina. Pai, lojic, atata timp cat tu ai cea mai tampita solutie, sa o aleg eu pe una cat de cat benefica. Nu? Nu.
Fiindca vreau sa DOMIN.
Ma doare fix in 3,14 de “cocosul cantaret” sau “gaina soprana”, atata timp cat sarcinile se impart si fiecare nu ca stie ce are de facut, dar chiar FACE ceva.
Copiluti fericiti ca acneea nu a recidivat, il y a 3 ans, cati dintre voi ma cunoasteti de aia romantica, catusi de putin interesata de partea financiara?
Ridicati mana, nu`mi place sa numesc.
Personne?
Nasol. Nu`mi doresc nici un Prince Charming, avui experiente, vreau numa ca ala de sta langa mine sa ma scoata o data la 100 de ani la un suc, nu de alta, da` sa nu duc dorul iesirilor.
Iar daca nu`si permite, sa ia loc in bancuta si sa`si numere paduchii inainte de a da vina pe colegu`.
Stiti ce ma scoate din sarite? Faptul ca aluziile de aici vor fi intelese de maxim 3 oameni, la fel ca si poantele.

Dar, din moment ce toata lumea isi permite puncte de vedere evazive, imi permit si eu un post evaziv, a carui legatura cu titlu se asteapta intuita.
Cacat.

Anticipez ca nu vor fi commenturi. Nu ma mira

I`auzi…

Cineva cauta pe google “secretele unei relatii reusite”.
O relatie reusita are atat de multe secrete incat si devine in sine secreta. Deci secretul unei relatii reusite e insusi secretul.

Maria de Magdala

Am inceput sa lucrez in cele din urma la licenta. Subiectul nu este unul comun, ceea ce este normal, avand in vedere ca va fi scrisa de mine, cu foarte vagi influente exterioare.
Voi scrie aceste lady-uri din perioada medievala, care de fapt nu sunt atat  de lady, ci chiar se situeaza aproape de polul opus.

De fapt, postul asta, ca si celelalte este numai integrarea unei idei in realitatea cotidiana.
Orice femeie are 2 laturi. De ce? Fiindca e om, iar omul e divizat, cele 2 parti rezultante fiind complementare, facandu`l pe individ sa actioneze cand sub influenta uneia, cand sub influenta alteia.
Ca sa nu mai urle nimeni ca fac discriminare si ca arat cu degetul, voi vorbi in numele meu.
Sigur ca am o parte buna, in care sunt copia fideala a Fecioarei Universale, bineinteles, nu mama a umanitatii si lui insasi Cristos, ci doar avand trasaturile ei, ca o schita ce inca nu a fost pusa in aplicare. Adica sunt prima mazgalitura dintr`un intreg proiect. Mama fecundata de catre barbatul ei si numai al ei, careia ii este recunoscatoare si pururi indatorata, in umbra caruia isi duce existenta reinviind zilnic motivul umbrei, doar pentru a`l ajuta pe acesta, principiul tuturor lucrurilor, sa acceada inspre perfectiune. Oricum ar percepe`o.
Numai ca in momentul in care Madonna Universalis (ramasa evident fecioara si fecundata nu in sens literal, ci de catre Sf. Duh (!) ) isi leapada sortul, stergandu`si de pe frunte stigmatul celor 20 de copii plus un barbat, pater familias, aceasta isi pierde cate putin din identitate, nu pentru a ramane fara, ci pentru a o inlocui cu una fara de care nu ar exista si fara de care ar fi doar inca una dintre femeile incolore, inodore si insipide pe care le vedem doar in picturile de la Luvru, si atunci devine Tarfa Regala, Prostituata Divina, menita sa traiasca doar in afara zidurilor templului.
Dupa cum bine stim, nici un calugar nu`si petrece intreaga existenta in interiorul manastirii, cu totii trag cu ochiul si in afara zidului, si atunci bunul meu prieten, da, al meu, al Prostituatei Sacre, si anume Sarpele, isi baga coada, invitat desigur de catre mine.
Ceea ce urmeaza e pe cat de previzibil pe atat de firesc. Are sens sa descriu? Nu cred.
Asa ca ar fi bine ca toate muierustele astea cu tente de “m`am facut peste noapte mama, deci sunt net superioara prin faptul ca am avortat un ceva indefinibil”, fie sa`si stearga urmele nenumaratelor incercari dinaintea respectivei progenituri, urme ce se gasesc in coltul gurii si sunt de culoare alba, fie sa le poarte mandre, recunoscand ca Prostituata din ele, femeia usuratica nu a disparut peste noapte printr`un miraculos “Abracadabra”, ci se afla acolo si va profita de prima ocazie sa puna in aplicare ce stie ea mai bine: sa seduca. Iar obiectul acestei seductii nu va fi in nici un caz barbatul de langa ele.

Pe de alta parte, barbatilor care cred ca isi pot tine femeia sub control (nu`mi vine a crede ca formularea asta a iesit de sub degetele mele) vreau sa le transmit un scurt mesaj: HA! HA! HA!

P.S.: nu “o data curva, mereu curva”, ci “mereu SI curva”