Hush, little baby, don’t you cry…

… mama’s gonna have a heart attack tonight…

Cam asa suna statusul meu de pe messenger, pururea deschis, pururea inutil.
Cum nu mai reusesc sa adorm la o ora normala fiindca imi trec prin cap mii de absurditati, ma gandeam intr`o noapte ca este un act de sadism sa nasti.

De unde pana unde?

Pana cand mi`a venit ideea asta, ma gandeam la modul in care voi muri, momentul in care voi muri si incercam sa stabilesc unul care sa convina tuturor. Sunt o persoana cu minimul de bun simt si as vrea sa`l pastrez pana in ceasul mortii (exprimare de cacao, cliseu cvasi-literar), adica sa mor la momentul oportun. Pe de alta parte, sunt si egoista si de asta as prefera sa mor cat mai repede, astfel as fi crutata de suferinta pe care mi`ar provoca`o cei care ar trece finish line-ul inaintea mea. In fine… vorbesc despre asta fiindca daca n`as vorbi ar deveni un lucru pe care l`as ascunde intr`un sertar si pe zi ce trece m`as teme mai tare de el, aici e la vedere, it can’t harm me…. Can it?
Ce tot atata “mame eroine” ? De unde ideea de “darul vietii” ? De “dar suprem” ? De unde formularea “am dat viata”?
Asa, si? Cine sufletul meu ti`a cerut`o? In afara de instinctele animalice care te`au condus la rezultatul final si palpabil. In afara de faptul ca ai dat viata fiindca erai o femeie neimplinita, fiindca iti lipsea ceva si deci, din pur egoism. Cine iti da dreptul sa te mandresti cu faptul ca o fiinta traieste datorita tie? E asa sau invers? Sau MAI DEGRABA invers? Nu zice orice mama “nu stiu ce m`as fi facut fara copilul meu” sau “nu`mi imaginez viata fara el”. Ba ti`o imaginezi, ai acest drept, aceasta putere, pe cand pentru un copil e mai greu sa`si imagineze viata fara o mama, adica e absurd, ilogic.
Bun, am deviat.
Vreau ca fiecare dintre voi, indiferent de gen, sa se gandeasca la cat a suferit in diferite momente, apoi sa incerce sa faca o suma a acestor suferinte, s`o puna intr`o balanta si pe talerul opus, “bucuriile”, in ansamblul lor, “fericirea”, apoi sa`si faca o imagine clara si obiectiva a societatii in care traieste, de fapt… a lumii. Gata? Bun. De ce ati vrea ca o alta fiinta sa treaca prin cacatu` asta? Sau poate mai rau? “
“Pentru ca totusi viata e frumoasa”. E frumoasa pe dracu`, e grea, e frustranta si mai presus de toate, e absurda.
Recunoasteti, singurul motiv pentru care v`ati hotari sa faceti un copil e ca sa va simtiti impliniti, sa fiti mandri ca ati creat ceva si sa aveti o persoana pe care s`o iubiti si care sa va iubeasca neconditionat. Fiindca stim noi cate persoane v`au dezamagit, stim cati barbati v`au intors spatele, si mai stim ca propriul copil nu v`ar face asa ceva. Egoism? Egoism.
Intr`o lume in care barbatul care va este alaturi va priveste ca pe un obiect sexual, intr`o lume in care (fie si pentru un numar restrans de persoane) singurul motiv pentru a fi fidel e acela ca femeia de langa el e mai buna la pat decat celelalte pe care le`a intalnit, intr`o lume in care exclusivitatea inseamna EXCLUSIVITATE in ceea ce te priveste pe tine ca femeie, dar cate un menage a trois din cand in cand in ceea ce il priveste pe el, intr`o lume in care poti fi parasita daca nu`i indeplinesti fanteziile sexuale prietenului/sotului/concubinului, intr`o lume in care ti se cere sa fii fidela, dar sa nu te astepti la fidelitate din partea lui, in lumea aceasta tu vrei sa nasti. De ce? Din cauza ca esti parasita, frustrata, furioasa, slaba. Slaba. Iar maternitatea iti da putere. Ma insel? Nu cred. Tu esti singura care poate da nastere, nu el. Tot ce poate el si nu poti tu s`a sters cu buretele, fiindca in sfarsit ai gasit un lucru pe care poti DOAR tu sa`l faci.
Iar asta crezi ca te propulseaza un pic mai sus decat el. Am uter, deci exist. Pentru el, am inceput sa exist. Dar doar daca`mi folosesc uterul pentru scopul in care mi`a fost dat.
O prostie.
Mi`e sila… si de ce cele care gandesc cum am exemplificat si de cei responsabili pentru modul in care gandesc acele femei.
Imi place sa cred ca NU, nu sunt asa.
“As face orice pentru tine”. Am zis asta vreodata? Poate, dar nu o lua add litteram. As face orice cu cateva exceptii. Asta ar fi una.
Imi place sa ma consider o persoana dezinhibata, insa vad ca ma insel. Eu pe mine. Fiindca nu sunt asa, nu pot fi asa. Sunt niste limite peste care nu trec. Poate suna a snobism, dar am niscaiva

printipii.
Lasati`ma dracului sa fiu eu.

 

Astazi e ziua mea….

… zi frumoasa ca ciuma.
Mi`am dat seama recent ca nu sunt sanatoasa la cap. Da,da, radeti, generalizati, toti suntem putin nebuni, bla bla… rahat cu perje. De fapt, exista nebuni adevarati si nebuni care isi dau silinta sa para nebuni.
In comentarii, va rog sa nu ma contraziceti, fiindca spun lucrul asta din experienta.
Dat fiind ca azi imbatranesc, pot face incursiuni in trecut cu ceea ce mi`a mai ramas din memorie: cand eram eu tanara si pamantul abia isi revenea dupa Era Glaciara, vroiam sa par interesanta. Prin cele mai tampite metode, ca orice copchil imbecil. Si ca sinteza a imbecilitatii tuturor copiilor, imi mai taiam o vena, le mai lasam sa creasca, mai inventam o povestioara din care sa ies eroina principala, martira indiscutabila, etc. Dupa aceea am realizat ca oamenii nebuni sunt interesanti si am concluzionat ca e bine, chiar daca nu sunt nebuna, sa ma port ca atare. Si faceam mici tampenii: o mica simulare de criza de ceva (orice), o mica povestioara despre pinguini roz care traiesc la Ecuator si alte tampenii. Dar nu era nebunie, era incercarea disperata de a parea UNICA. ORIGINALA.
Ei bine, odata cu trecerea timpului, am realizat ca in momentul in care cineva isi da seama ca aceste lucruri pe care le fac sunt voluntare, ma voi face de toata bafta. Asa ca treptat am renuntat la gesturi iesite din comun si am devenit EU.
Problema e ca acest EU este mult mai straniu decat EU-l nebun ce fusei. Acum chiar cred ca exista pinguini roz la Ecuator si in imaginatia mea bolnava, uneori ma duc sa`i hranesc. Am prieteni imaginnari pe care nu ma pot abtine sa nu`i ucid. Si odata ucis unul, imi confectionez altul pe care mi`ar place sa`l numesc ca pe primul in memoria defunctului si`mi dau seama ca nici macar nu stiu cum il chema pe respectivul. Deci detin un cimitir de pitici pe creier pe ale caror pietre funerare nu am scris nimic, de insensibila ce ma aflu. Si un pitic pe moarte.
In momentul in care cineva incepe sa vorbeasca, nu ma pot concentra mai mult de 3 minute la ceea ce spune, iar daca sunt obligata s`o fac mai am putin si plang de frustrare. Rar reuseste cineva sa`mi capteze atentia, iar atunci sincer nu cred ca e din cauza ca spune vreo chestie esentiala.
Sunt convinsa ca detin un morman de pietre filosofale si`mi place sa ma consider Alchimistul, dar nu cel al lui Coelho, fiindca o fi el baiat destept, dar a fost mediatizat excesiv si`l urasc din cauza ca la moda e sa`l iubesc.
Nu ma mai inteleg cu nimeni si nici nu caut nicaieri intelegere. Vorbesc despre ceea ce lumea asteapta sa auda: cu cine sunt, cu cine mi`o trag in paralel, cate beri am baut aseara si ce fuste nesimtite mi`am mai luat. Infloresc povestioarele, fiindca asta se asteapta de la mine si fiindca imi procura o satisfactie imensa momentul in care trantesc : “Tu chiar crezi?”. Imi place, imi place enorm ca nu sunt doar o revista mondena pe care s`o devorezi si sa te intinzi cu burdihanul in sus, eu sunt felul pe care il inghiti cu pofta, dar la final il vomiti.
Vedeti? Un om normal ar face asemenea comparatii?! Nu. S`ar compara cu o floare, cu o stea, cu alte prostii diabetice, dar nu eu.
In momentul in care cineva imi spune ceva foarte stupid cu multa pasiune, obisnuiesc sa ma transport pe taramuri foarte indepartate si de acolo sa ma privesc, pe celalalt eu adica, cum sta si asculta. Probabil ca foarte multi faceti la fel, numai ca la mine e aproape narcotic. De parca am fumat ceva, adica atunci cand ma trezesc din reverie ma dau de ceasul mortii sa nu spun ceva in legatura cu ce am visat eu in timpul cat am absentat. O data i`am spus cuiva “mutanti”. De ce? Fiindca ma gandeam la lumina lunii, care trecand printr`o anumita frunza, e capabila sa genereze mutanti.
Altcuiva i`am spus dupa ce am facut dragoste si ramasesem in pozitia coitala: “mistrie”. Era cea a misionarului. De ce mistrie? De unde dracu`? Nu mai stiu, nu`mi amintesc pe unde fusesem, dar fusesem departe.
Acum cand povestesc, ma intreb daca persoana in cauza isi mai aduce aminte, sau daca chiar asta am zis si nu altceva. Problema e zic ceva atat de idiot incat ma simt ca dracu` dupa, si nici nu deschid subiectul sa dreg busuiocul.
Pana acum nu am zis nimanui despre lucrurile astea, consider ca am nevoie de ajutor specializat. Dar afirmatia asta ar fi o totala ipocrizie daca n`as adauga ca de dragul experientei as face asta si nu fiindca imi doresc vreun ajutor.
Imediat ce ma hotarasc ca a doua zi sa caut daca nu chiar sa ma duc la un psiholog, imi dau seama ca am cunostinte temeinice de psihologie si ca imi place la nebunie sa ma auto-analizez. Iar daca as merge la altcineva, mie ce mi`ar mai ramane? Un diagnostic scris indescifrabil de o mana nesigura pe un petec de hartie.
Nu. E jocul meu si nu`l impart cu nimeni.
In momentul de fata iubesc, dar nu asa cum trebuie, ci cu pasiune, cu doze soc de nebunie, din gelozie in mare parte, un om translucid. Imi doresc din tot sufletul ca pana schimb sufixul, sa`l pot vedea pe el si nu lucrurile de care m`am indragostit ca o fetita de 7 ani. Imi doresc sa se preocupe de aceasta sarcina gigantesca de a deveni opac, imi doresc sa…
Am obosit. Nu sunt genul de om care sa se poata duce undeva sa`si limpezeasca gandurile, sa si le aseze in ordine. Efectiv, nu sunt capabila. Sufar de o forma de nebunie incurabila ale carei repercursiuni se rasfang in fiecare pas inainte pe care indraznesc sa`l fac.
Urasc sarabtorile si mi le sabotez singura. Insa nu recunosc asta niciodata si dau vina pe cine imi este la indemna pentru pacatul de a mi le fi stricat. Urasc Craciunul fiindca nimeni nu se mai bucura de Nasterea Domnului, urasc Pastele, fiindca nimeni nu se mai preocupa de invierea lui, ci tot ce stim (si da, ma includ, fiindca sunt prima si cea mai vinovata de acest lucru) e sa muncim pana la epuizare gatind, aranjand, facand curat, dupa care sa mancam tot ce am gatit pana nu mai putem, apoi sa turnam litri de bautura in gat, asta cu “cel iubit” alaturi, dupa care sa facem dragoste sau sex, sau ceva ce implica concupiscenta, apoi sa adormim, sa ne trezim in/ langa respectivul.
Urasc ceea ce lumea asta a ajuns. Urasc faptul ca pot fi cel mai bun reprezentant al ei: are valoare AJUNUL, nu prima zi, ORA 12, nu prima zi, INVIEREA, nu prima zi. Atunci vreau sa facem toate lucrurile pre si post coitale, atunci te iubesc cel mai mult, si atunci te urasc cel mai mult daca nu esti acolo.
Ziua mea nu e motiv de bucurie, fiindca si eu imi doresc ca orice fetita sa cresc mare si sa ma fure un print pe cal alb, pentru ca si eu vreau cadouri de ziua mea, fiindca si eu vreau sa ma bucur asa cum ma bucuram cand eram mica.
Insa nu voi avea parte de nici unul din lucrurile de care au parte sarbatoritii, fiindca nu am reusit sa ocolesc nesansa de a “ma face mare”. Iar daca m`am facut mare, am inteles ca exista responsabilitati, ca aproape niciodata n`o sa se intample cum vreau eu, ca nimeni nu`si mai da silinta sa faca cuiva o bucurie, ca un zambet nu mai valoreaza nimic pentru nimeni (decat daca e cel din oglinda) si ca examenul de VINERI nu putea sa cada in nici o alta zi decat atunci pentru simplul motiv ca n`am nici un drept sa ma bucur de ziua mea care e JOI.
Imi las semnatura pe lista egoistilor. Insa nu si pe cea a prefacutilor.

De profesie: mancator de rahat

In ziua de azi, cautarea unui raspuns clar este futila. Dat fiind ca filosofia s`a raspandit intr`atat incat peste tot gasim neamuri de ale lui Moromete, avortoni pe linie materna, nu mai avem nici o sansa, noi, cei normali, sa ni se raspunda cu “da” sau “nu”.

Singurul raspuns pe care il primim este ” depinde din ce perspectiva privesti”, asta daca respectivul interlocutor are macar cea mai vaga idee despre ce inseamna “perspectiva”.

Lumea din ziua de azi e o lume de rebuturi in care cu greu isi fac loc unii care totusi au ceva de zis. Dam din coate intr`o disperare caduca de a ne integra, fiindca a ne face intelesi deja e prea mult.

Mi se reproseaza ca vorbesc din topor, ca trebuie sa se faca ce zica eu, altfel relatia cu mine se termina. Pai, lojic, atata timp cat tu ai cea mai tampita solutie, sa o aleg eu pe una cat de cat benefica. Nu? Nu.
Fiindca vreau sa DOMIN.
Ma doare fix in 3,14 de “cocosul cantaret” sau “gaina soprana”, atata timp cat sarcinile se impart si fiecare nu ca stie ce are de facut, dar chiar FACE ceva.
Copiluti fericiti ca acneea nu a recidivat, il y a 3 ans, cati dintre voi ma cunoasteti de aia romantica, catusi de putin interesata de partea financiara?
Ridicati mana, nu`mi place sa numesc.
Personne?
Nasol. Nu`mi doresc nici un Prince Charming, avui experiente, vreau numa ca ala de sta langa mine sa ma scoata o data la 100 de ani la un suc, nu de alta, da` sa nu duc dorul iesirilor.
Iar daca nu`si permite, sa ia loc in bancuta si sa`si numere paduchii inainte de a da vina pe colegu`.
Stiti ce ma scoate din sarite? Faptul ca aluziile de aici vor fi intelese de maxim 3 oameni, la fel ca si poantele.

Dar, din moment ce toata lumea isi permite puncte de vedere evazive, imi permit si eu un post evaziv, a carui legatura cu titlu se asteapta intuita.
Cacat.

Anticipez ca nu vor fi commenturi. Nu ma mira

I`auzi…

Cineva cauta pe google “secretele unei relatii reusite”.
O relatie reusita are atat de multe secrete incat si devine in sine secreta. Deci secretul unei relatii reusite e insusi secretul.

Maria de Magdala

Am inceput sa lucrez in cele din urma la licenta. Subiectul nu este unul comun, ceea ce este normal, avand in vedere ca va fi scrisa de mine, cu foarte vagi influente exterioare.
Voi scrie aceste lady-uri din perioada medievala, care de fapt nu sunt atat  de lady, ci chiar se situeaza aproape de polul opus.

De fapt, postul asta, ca si celelalte este numai integrarea unei idei in realitatea cotidiana.
Orice femeie are 2 laturi. De ce? Fiindca e om, iar omul e divizat, cele 2 parti rezultante fiind complementare, facandu`l pe individ sa actioneze cand sub influenta uneia, cand sub influenta alteia.
Ca sa nu mai urle nimeni ca fac discriminare si ca arat cu degetul, voi vorbi in numele meu.
Sigur ca am o parte buna, in care sunt copia fideala a Fecioarei Universale, bineinteles, nu mama a umanitatii si lui insasi Cristos, ci doar avand trasaturile ei, ca o schita ce inca nu a fost pusa in aplicare. Adica sunt prima mazgalitura dintr`un intreg proiect. Mama fecundata de catre barbatul ei si numai al ei, careia ii este recunoscatoare si pururi indatorata, in umbra caruia isi duce existenta reinviind zilnic motivul umbrei, doar pentru a`l ajuta pe acesta, principiul tuturor lucrurilor, sa acceada inspre perfectiune. Oricum ar percepe`o.
Numai ca in momentul in care Madonna Universalis (ramasa evident fecioara si fecundata nu in sens literal, ci de catre Sf. Duh (!) ) isi leapada sortul, stergandu`si de pe frunte stigmatul celor 20 de copii plus un barbat, pater familias, aceasta isi pierde cate putin din identitate, nu pentru a ramane fara, ci pentru a o inlocui cu una fara de care nu ar exista si fara de care ar fi doar inca una dintre femeile incolore, inodore si insipide pe care le vedem doar in picturile de la Luvru, si atunci devine Tarfa Regala, Prostituata Divina, menita sa traiasca doar in afara zidurilor templului.
Dupa cum bine stim, nici un calugar nu`si petrece intreaga existenta in interiorul manastirii, cu totii trag cu ochiul si in afara zidului, si atunci bunul meu prieten, da, al meu, al Prostituatei Sacre, si anume Sarpele, isi baga coada, invitat desigur de catre mine.
Ceea ce urmeaza e pe cat de previzibil pe atat de firesc. Are sens sa descriu? Nu cred.
Asa ca ar fi bine ca toate muierustele astea cu tente de “m`am facut peste noapte mama, deci sunt net superioara prin faptul ca am avortat un ceva indefinibil”, fie sa`si stearga urmele nenumaratelor incercari dinaintea respectivei progenituri, urme ce se gasesc in coltul gurii si sunt de culoare alba, fie sa le poarte mandre, recunoscand ca Prostituata din ele, femeia usuratica nu a disparut peste noapte printr`un miraculos “Abracadabra”, ci se afla acolo si va profita de prima ocazie sa puna in aplicare ce stie ea mai bine: sa seduca. Iar obiectul acestei seductii nu va fi in nici un caz barbatul de langa ele.

Pe de alta parte, barbatilor care cred ca isi pot tine femeia sub control (nu`mi vine a crede ca formularea asta a iesit de sub degetele mele) vreau sa le transmit un scurt mesaj: HA! HA! HA!

P.S.: nu “o data curva, mereu curva”, ci “mereu SI curva”

Fiindca toti am fost sub semnul fatalitatii macar o data

Dupa toate reprosurile ca nu am mai scris, pe care le primesc senina si fara de mustrari de constiinta, am decis sa mai scriu totusi 2 vorbe si pe aici.
Dupa cum unii dintre voi deja stiu,  altii sunt pe cale sa afle, cel mai mare spor la scris il am in perioada sesiunii, adica atunci cand am de invatat si totusi prefer sa fac orice altceva.
Sa purcedem…
Avand in vedere ca o preascumpa profesoara mi`a dat de citit Jacques Fatalistul, ma aflu sub directa sa influenta. Asa ca ma gandeam ca cel putin o data in viata cu totii ne`am aflat, macar in aparenta, sub semnul fatalitatii. Ce inseamna asta? Inseamna doar ca nu ne`am stiut locul. Este un lucru capital (vital chiar) sa stii exact cat si de ce esti in stare, niciodata sa nu te astepti la mai putin, vesnic sa aspiri la mai mult.
In ultimul timp am urmat, din pura curiozitate, o cura de indobitocire la fel de eficienta pe cat sunt curele de slabire urmate de bulimici. Pentru evitarea oricarei neintelegeri, sa traduc: nu a avut rezultate. In ce a constat asta? In faptul ca, sub pretextul bunatatii mele, am pus in practica o naivitate care m`a adus la concluzia ca nimic nu e asa cum pare si orice lucru are doua fete, precum moneda. A nu se confunda cu monada lui Leibnitz.
Cum spuneam, am impartit bucurii mai mici sau mai mari, daruri materiale cat incape (ca au fost sarbatorile, nu?), astfel incat toata lumea din jurul meu a fost ireversibil incantata si convinsa pana la a`si baga mana`n foc de puritatea sufletului meu. Desigur, departe de mine aceste calitati. De ce? Fiindca in ziua de azi sunt clar defecte.
Am primit un comentariu destept “cata superioritate”, imi permit sa citez din memorie. Sigur ca sunt superioara multora, n`am zis ca tuturor, iar cei ce ma cunosc stiu si acest lucru. Nu sunt nici pe departe infumurata cand zic “ptu! desteapta`s!”, imi place doar ca suna copilaresc si ca oamenii zambesc cand aud asta. Cei inteligenti, nu comentatori de duzina.
Si uite asa, a venit Moshul cu sacul in spate, pe la toti cei din jurul meu. Au aplicat  pana la Dumnezeu “cere si ti se va da”. Toti. In afara de mine. Sigur, am fost catalogata ca fiind “nebuna”, “naiva” si un termen foarte apropiat de “proasta” pe care nu mi`l amintesc. De altfel nici nu e nevoie, fiindca se citea in ochii tuturor celor care ma cunosc, la aflarea ispravilor mele demne de un nou volum al Faptelor Maicii Tereza , intrebarea “PENTRU CE?” urmata de “CE OBTII CU ASTA?” urmata de “PROASTA MAI ESTI”. In fine… Pentru ce? Nu stiu. Pe cine am putut ajuta in aceasta perioada, am ajutat. Neconditionat. Am destule pacate incat sa`mi permit gesturi caritabile.
Si stiu prea bine ca tocmai oamenii acestia sunt cei care`mi vor intoarce primii spatele, daca mai e vreo unul care nu mi l`a intors deja. Iarasi spun, nu`i nimic.
Am scris asta ca cei carora le trece prin cap sa fie martiri, chiar si pentru 2 minute, sa se gandeasca de 2 ori. Lumea nu are nevoie  eroi, cu atat mai putin de sfinti.
Punct si de la capat, tragem linie, facem bilantul: gaura de 20 de milioane in buzunar si abis in suflet. Vreti si voi? Cred ca nu.
Pentru toti cei care vor sa faca o fapta buna, duceti`va in fata oglinzii si spuneti`va de 3 ori “singurul si cel mai bun pieten al meu sunt EU”.

Mai bine nu.

Dom’le… cand eram mai tanara obisnuiam sa mai trantesc o minciunica pe ici-colea, ca doar nah… copchil fiind, spargand o vaza, ce era sa zic? Normal ca nu eu, matza. Ajungand la un soi de pubertate in care imi place sa cred ca ma voi afla pana la 54 de ani, minciunelile incepeau sa ia amploare. Stiti cum e… acopera o prietena in fata lu` ma`sa, zi`i ca a fost cu tine noaptea trecuta si ati invatat la geografie, apoi spune aceeasi chestie si parintilor tai care incep sa`si faca probleme ca au devenit senili fiindca n`au vazut nici o pretena pe la tine… apoi uita ce si cui i`ai zis, fa geografia sa ajunga matematica, zi ca a fost luni si nu joi si incurca`te in propria minciunica. Ajungand la acest stadiu, am renuntat sa mai mint. Asa ca in momentul de fata ma pot lauda ca sunt fantastic de sincera, chestie care ma prinde, insa dauneaza anturajului meu pe cale de disparitie. Dar iarasi, NeverLove nu este persoana careia sa`i pese.

Scriu acest post, ca si pe celelalte, inspirandu`ma din minunata realitate in care ne balacarim cu totii. Spuneam cuiva, nu dau nume ca nu exista VIP`uri pe blogul asta, ca atata timp cat o minciuna e bine pusa la punct, cat sansele ca cineva macar sa aiba dubii ca n`ar fi purul adevar sunt nule, tot respectul! Ai reusit sa faci din “a minti” o arta, iar din partea mea ai tot respectul, ca iubitor de arta ce ma aflu. Totusi in anturajul meu nu exista oamenii intr`atat de inteligenti incat sa fie capabili de asemenea chefs-d’oeuvre. Asa ca din cand in cand am parte de cate o tentativa de asta penibila de minciunica. Principiile dupa care se ghideaza categoria asta execrabila de oameni sunt simple: 1. nu am cum verifica si 2. o sa prefer minciunica melodioasa adevarului afon.
Ei bine, exista un factor, sa`l numim i-grec, pe care ei nu`l iau in considerare. Si anume: chiar nu`s tampita. Uneori mai spun in gluma ca sunt prea inteligenta, daca as adauga un termen de comparatie, n`ar mai fi gluma. Dar nu sunt atat de rautacioasa.
Hm… ba sunt. Minciunelele adesea folosite de copchilandrii de liceu fata de “tovarasele” lor n`au nici un farmec cand sunt folosite cu dezinvoltura de catre barbati ( cu zer in barba ). Asta se cheama “penibil”. In sensul ca nici macar n`are cum sa ti se para amuzant.
Ei bine, pentru toti binefacatorii mei super “benedictivanti” (termenul imi apartine, vine de la a binecuvanta… bla bla, ce`mi bat capu`?! ) care considera ca as prefera ceva de genu` “esti solista vietii mele, vreau sa`mi traiesc toata viata in umbra glasului tau”, incercati “ai o voce normala in comparatie cu sopranele din viata mea, insa tu esti tu, ele sunt ele”.  Sa mor de nu suna mai bine.
Un singur sfat inspre final… dragule/ dragilor ( cine mai poate avea pretentii de exclusivitate in zilele noastre? ), cand ai/aveti de gand sa ma minti/mintiti, alege/alegeti dracu` minciuna cea mai demna de a fi adevar.

P.S. : Sunt omul care iarta orice (evident, dupa ce se razbuna), insa minciuna imi provoaca o sila sora cu ura, peste care oricat as incerca sa trec, totusi ramane undeva ingropata si erupe la un moment dat. Deci, viitorii mei furunculi neuronali, think twice

Sunt omul extremelor

Am incercat o bucata de vreme s`o fac pe`a bunul samaritean, sa raspund la rau cu bine si alte cacaturi ce par a`ti garanta viata vesnica.

Deci nu. Nu merge. Sa renunt la mine pentru altul? O prostie. Nimeni nu face treaba asta, oricat ar incerca el sa dovedeasca ca`l doare`n paishpe de persoana lui si ca fericirea lui e fericirea altora. Clar, asta e tipul de persoana pe care il urasc, pentru ca e cea mai ipocrita. Toate se intampla cu un scop, am spus`o si repet, atata timp cat faci ceva pt celalalt e pentru ca fie astepti ceva de la el, fie astepti sa ajungi la loc cu verdeata pe unde zburda fara pripon ingerasi durdulii.

Tineti minte ideea aia… ca Dumnezeu se afla in noi? In fiecare? Ca niciodata nu cautam divinul in noi -unde de fapt se afla- ci in exterior -unde evident nu`i ? Ei bine, hai sa iau eu ideea asta si`o terfelesc, s`o ard cu fierul de calcat si s`o arunc la porci. Daca fac numai ceea ce`mi place si daca fac totul pentru mine si nimic pentru ceilalti, daca imi pun nevoile spirituale, fizice, mentale bla bla pe primul loc, nu inseamna ca sunt o persoana naspa. PUR SI SIMPLU IMI PLACE SA AM GRIJA DE DUMNEZEUL CE SE AFLA IN MINE. Corect? Normal. Asa ca luati`va ideile astea pe care le tot proferati si bagati`vi`le`n … .

Sunt un om al extremelor, fac rar compromisuri, vreau tot sau nimic si nu las niciodata treburi neterminate. Chiar si atunci cand apuc pe un drum gresit, merg pana la capat.

Filosofii de viata? Imi pare rau, n`am. Filosofiile astea sunt dinamice, nu te trezesti tu la 20j de ani sa zici : “HOOOOP! Asta e bine, asta e rau, astea imi sunt principiile”. Nimic nu e statornic, nici dragostea asta despre care incercati sa ma convingeti ca depaseste toate barierele. Hai nu, serios? Exemplu clar: dragoste cu nabadai, o oarecare seara, o convorbire inteleasa gresit ca fiind flirt, dragostea aia mare si`a tras singura un sut in cur si`a ras`o cu coada intre picioare. Vedeti? Nimic nu`i batut in cuie, nimic nu e suficient, nimic nu`si este siesi suficient. Abia astept cretineii care vor incerca sa ma convinga de contrariu bazandu`se pe legile matematicii ori fizicii. Clar, n`au inteles o iota.

Punct si de la capat. Imi place faptul ca zilnic imi scriu povestea, iar daca vrei sa fii mai mult de o pagina, trebuie sa`ti castigi privilegiul de a aparea intr`un intreg capitol. INSA, oricat ar parea ca n`as fi capabila de gesturi extreme, fiti siguri ca pot mototoli tot volumul si`l pot arunca la cos fara resentimente.

Mi se reproseaza ca nu sunt capabila de o relatie stabila, ca mereu voi fi in cautare de inedit, ca nu`mi va fi niciodata suficient un singur barbat. Pai, haida`de! Cand barbatul isi onduleaza soldurile precum o cadana intre 2 luntre, e cel mai firesc lucru sa fac aceeasi chestie. O femeie va ierta intotdeauna pe cel care  a avut o aventura cu implicatii strict sexuale si niciodata pe cel care ajunge sa`si puna intrebarea “cu care dintre ele sa raman? “. Poate si bartbatii ar trebui sa faca la fel.

Asa ca, incepand de azi, NeverLove isi onoreaza numele si`si da toata silinta sa NEVER LOVE.

P.S. : Nu`mi zi ca data viitoare va fi mai bine, nu ling unde scuip
P.P.S: Macar o femeie isi da seama cand e luata de curva, un barbat sigur nu
P.P.S: Cum sa fie, dragule, alba? Neagra?

Ultima seara

Aseara aveam impresia ca tocmai m`am tarat printr`o mocirla de noroi. Aveam impresia ca am rani rani deschise pe spate din care se infrupta niste viermi cum nu s`au mai vazut pana acum. Asa ca am mers la ora 2 si am facut o baie fierbinte, atat de fierbinte ca ma mir ca nu am urme de arsura. M`am cufundat brusc in apa clocotita si n`am avut nici o senzatie, simturile mi`au fost anihilate, iar inima paruse ca s`a oprit si ma intreaba “acum ce?”. Treptat m`am obisnuit, nu stiu exact cat timp a trecut.
M`am intins pe spate astfel incat sa ma pot cufunda cu totul in apa. Am deschis ochii care incepusera sa ma doara din ce in ce mai tare si am privit in sus: un blurr. Am concluzionat ca imaginea se aseamana cu cea din realitate: tot un blurr. Incepusem sa`mi frec spatele de fundul cazii, pentru a`l curata de noroiul pe care il simteam deja uscat, si am descoperit un mic punct dureros. Mi`am adus aminte ca e de la un masaj primit cu vreo 2-3 zile in urma. Straniu, dar punctul acela dureros mi`era drag. Cam atat ramasese cand s`a tras linie. Insa, imediat, am inceput sa`l urasc crunt. Imi clocotea sufletul mult peste temperatura apei. Am pus mana pe o perie de plastic, am sapunit`o (initial am vrut sa pun detergent) si am inceput sa`mi frec spatele, in special punctul acela. Dupa vreo cateva minute, cred, a aparut un mic firicel rosu in apa. Reusisem sa`mi fac o mica rana. Am iesit din cada la o temperatura de cateva grade (era al dracu` de frig in baie, lasasem usa deschisa) si m`am postat in fata oglinzii, mi`am privit spatele. Pe trupul aburind se scurgea un mic siroi de sange.

E cel mai frumos lucru pe care l`am vazut in ultimul timp. Acum ma uit in oglinda si nu e decat o pata mare si rosie, cu putin sange inchegat scurs aiurea pe toata partea de jos a spatelui. O sa`l las un timp acolo.

Nu ma pupa (a nu se citi inainte sau dupa masa)

Dimineata.

Acesta e un post dedicat fumatorilor.

Dupa cum stiti, toute femme asteapta dimineata sarutul Don Juan-ului de langa. Ce`i drept, ii drept, si eu il astept. Stiu ca postul anterior vine in contradictie cu postul de fata, dar ala era la nervi, asta e la o stare de… absolut nimic. Si probabil maine va veni unul in contradictie cu asta. 

E indeajuns de bine ca te trezesti cu cineva langa tine, dar totusi ar fi frumos sa te mai si pupe. Perfect de acord: TZOC. Insa, in cazul fumatorilor luati prin surprindere dimineata, lucrurile se complica. Adica: te trezesti, faci CAHAM! (si la un moment dat incepe sa`ti placa acest CAHAM de dimineata, fiindca ti se elibereaza in cele din urma caile respiratorii) si fugi afara sa stuchi sau, dupa caz si dupa lene, inghiti.  Asta e, riscul meseriei de fumator, poate asa unii va lasati. Apoi te duci sa te speli pe limba. Spalatul pe dinti e de moda veche. De ce pe limba? Fiindca in timpul noptii se depoziteaza acolo niste chestii care dimineata ii lasa breathless pe ceilalti. Si nu`ti doresti sa faci treaba asta. Chestii de provenienta tabagica sau alcoolica. Eventual ai mai si baut cu o seara inainte… atunci e amuzant. E exact ca si cum ai avea o matza moarta de ceva zile in caria din molarul al doilea.
Orice don`ushorica cu 2 neuroni dintre care unul fumeaza, iar celalat bea, considera ca trebuie sa treaca peste micile inconveniente produse de o respiratie urat mirositoare si totusi sa se pupe cu ala de langa. Da` nu asa…. mozoale dom`le, sa faca bacteriile noastre schimb de experienta, sa poata gura noastra sa`si instaleze la “intrare” o pancarta pe care sa scrie: “Orasul Cerul Involburat al Gurii- oras inrudit cu orasul Omuletul Infumurat, caruia ii multumim pentru autobuzele second-hand donate pt ca bacteriile noastre sa se poata plimba impreuna cu virusii lor”.
Revenind la eu, fire romantica prin definitie [definitia din manualele alternative, nu cea oficiala pe care o gasesti daca pui mana pe o carte buna, draga generatie PRO(shhhhhhhhhh)-ti], normal ca vreau sa ma pupe dimineata, normal ca nu vreau sa plece de langa mine pentru nici un soi de motiv, dar in aceeasi masura nu vreau sa ne scarbim unul de celalalt din motive atat de usor de evitat.

Votati pt “TZOC dimineata”, campanie initiata si sponsorizata de NeverLove, si promovati`o prin MASS`uri. sa vada cretinii aia de ma pupa dulce cand se duc la culcare cat e de amuzant sa primesti MASS`uri.