Revenire in forta? Fortata?

Stiu ca am disparut o buna perioada, dar bineinteles, am scutire. Zicea DeeDee ca vrea sa stie parerea mea despre EMO kids. Asadar, intai voi face o trecere in revista a activitatilor mele extra-blog, dupa care voi purcede la enuntarea opiniei.

Dupa cum bine stiti, mi`am luat permisul. Prioritatea a fost deci sa conduc. Avand in vedere ca am gasit relativ repede si fara voie o Bavarian Motors Work, am avut ce ma plimba incoace si incolo prin oras.
Dupa statusurile de pe mess, imi imaginez ca majoritatea sunteti in sesiune. Si eu fac parte din respectiva nenorocita si blestemata categorie a condamnatilor la gandire. Mai am un singur examen, cu mentiunea ca pe toate celelalte le`am trecut cu brio.

O noutate ar fi ca mi`am gasit barbat cu juma` de norma. Cam vag, nu? Ei, ghici ghicitoarea mea.

O alta foarte obositoare activitate pe care o practic cu oarece placere ar fi predatul la liceul unde am fost elev 12 ani: Eminescu. Dragul meu domn diriginte din clasa a IXa, om despre care se poate spune ca e intreg la cap, dar nu se spune, mi`a solicitat serviciile in calitate de inlocuitor al sau pe parcursul unei saptamani. Asadar, ma aflu in postura de invatatoare (clasa a IIa), profesoara de romana (clasele a Va, a Xa, a VIIa), soferita ( clasa B ) si biet student la litere. A, si diriginta la a Va. Asa ca intre proiecte pentru facultate, examene, planuri de lectie, structurari ale conversatiei, forari in adancul memoriei in vederea recuperarii cunostintelor mele gramaticale (demult apuse), numai timp de blog nu am mai avut.

Despre copiii EMO. Pai, emotional… eram si noi. Am avut colegi rockeri pe care nu`i puteam intelege in ceea ce priveste vestimentatia estivala si anume: blugi si tricouri negre. De altfel, rock am ascultat si ascult si eu.
Despre tendintele sinucigase: ca si adolescent, sau embrion aflat la pubertate, avem cu totii macar o data gandul asta. Si eu l`am avut, si acum zic inainte de examen ca prefer sa`mi tai o vena decat sa invat, si totusi inca n`am ajuns acolo. Nu e exclus, dar nici prea multe sanse nu sunt.

Machiajul excesiv e practicat de aproximativ toate categoriile de plozi, fie ca se numesc nigga-girls, emo, maneliste sau house-iste. Asa ca un machiaj nereusit nu trebuie clasificat ca a fi EMO, poate doar nu se pricepe copchilu` la cosmetica.

Hainele inchise la culoare si frizurile: problema fiecaruia cu ce se imbraca. Personal, imi place vestimentatia unui EMO. O prefer celei a unei maneliste sau alta natie de copchila cu buricul gol si alte alea pe la scoala. La fel si cu frizura: daca omul vrea sa aiba parul in ochi, cine sunt eu sa`i spun sa si`l tina in alta parte?! Va sugerez sa vizitati un liceu cat de curand, sa`mi spuneti dintre frizurile care v`au socat, cate au fost EMO.

Plansul. Sper ca e o exagerare faptul ca se intalnesc mai multe progenituri intitulate EMO si plang in statia de metrou. Ia gandeste`te, tu ca fata cand te parasea Prince Charming ce faceai? Te incuiai in camera sa bocesti si sa`ti tai venele pe muzica nu tocmai vesela, asteptand sa vina prietenele care nu puteau sa ramana indiferente la suferinta ta si deci boceati un pic impreuna. Despre baieti spun doar ca e penibil. Fiecare avem emotii, problema e ca noi, aia normali, ni le manifestam in intimitate ori daca tinem neaparat sa le facem publice, le facem printr`o criza de isterie.

Pesimismul. Trece odata cu varsta. Si eu eram cea mai pesimista copila in viata, acum fac uz de umor negru, ironie si sarcasm, insa viata are culori mai vii.

Concluzionand: in fiecare generatie au existat copii EMO, doar ca nu se numeau nicicum. La urma urmei, n`ar putea sa se drogheze si ei ca toata lumea?

Sa va spun eu care e problema generatiei actuale: asezandu`ma la catedra, baietelul de a Xa mi se adreseaza cu “tu”. Think about it…