Mai bine nu.

Dom’le… cand eram mai tanara obisnuiam sa mai trantesc o minciunica pe ici-colea, ca doar nah… copchil fiind, spargand o vaza, ce era sa zic? Normal ca nu eu, matza. Ajungand la un soi de pubertate in care imi place sa cred ca ma voi afla pana la 54 de ani, minciunelile incepeau sa ia amploare. Stiti cum e… acopera o prietena in fata lu` ma`sa, zi`i ca a fost cu tine noaptea trecuta si ati invatat la geografie, apoi spune aceeasi chestie si parintilor tai care incep sa`si faca probleme ca au devenit senili fiindca n`au vazut nici o pretena pe la tine… apoi uita ce si cui i`ai zis, fa geografia sa ajunga matematica, zi ca a fost luni si nu joi si incurca`te in propria minciunica. Ajungand la acest stadiu, am renuntat sa mai mint. Asa ca in momentul de fata ma pot lauda ca sunt fantastic de sincera, chestie care ma prinde, insa dauneaza anturajului meu pe cale de disparitie. Dar iarasi, NeverLove nu este persoana careia sa`i pese.

Scriu acest post, ca si pe celelalte, inspirandu`ma din minunata realitate in care ne balacarim cu totii. Spuneam cuiva, nu dau nume ca nu exista VIP`uri pe blogul asta, ca atata timp cat o minciuna e bine pusa la punct, cat sansele ca cineva macar sa aiba dubii ca n`ar fi purul adevar sunt nule, tot respectul! Ai reusit sa faci din “a minti” o arta, iar din partea mea ai tot respectul, ca iubitor de arta ce ma aflu. Totusi in anturajul meu nu exista oamenii intr`atat de inteligenti incat sa fie capabili de asemenea chefs-d’oeuvre. Asa ca din cand in cand am parte de cate o tentativa de asta penibila de minciunica. Principiile dupa care se ghideaza categoria asta execrabila de oameni sunt simple: 1. nu am cum verifica si 2. o sa prefer minciunica melodioasa adevarului afon.
Ei bine, exista un factor, sa`l numim i-grec, pe care ei nu`l iau in considerare. Si anume: chiar nu`s tampita. Uneori mai spun in gluma ca sunt prea inteligenta, daca as adauga un termen de comparatie, n`ar mai fi gluma. Dar nu sunt atat de rautacioasa.
Hm… ba sunt. Minciunelele adesea folosite de copchilandrii de liceu fata de “tovarasele” lor n`au nici un farmec cand sunt folosite cu dezinvoltura de catre barbati ( cu zer in barba ). Asta se cheama “penibil”. In sensul ca nici macar n`are cum sa ti se para amuzant.
Ei bine, pentru toti binefacatorii mei super “benedictivanti” (termenul imi apartine, vine de la a binecuvanta… bla bla, ce`mi bat capu`?! ) care considera ca as prefera ceva de genu` “esti solista vietii mele, vreau sa`mi traiesc toata viata in umbra glasului tau”, incercati “ai o voce normala in comparatie cu sopranele din viata mea, insa tu esti tu, ele sunt ele”.  Sa mor de nu suna mai bine.
Un singur sfat inspre final… dragule/ dragilor ( cine mai poate avea pretentii de exclusivitate in zilele noastre? ), cand ai/aveti de gand sa ma minti/mintiti, alege/alegeti dracu` minciuna cea mai demna de a fi adevar.

P.S. : Sunt omul care iarta orice (evident, dupa ce se razbuna), insa minciuna imi provoaca o sila sora cu ura, peste care oricat as incerca sa trec, totusi ramane undeva ingropata si erupe la un moment dat. Deci, viitorii mei furunculi neuronali, think twice