Hush, little baby, don’t you cry…

… mama’s gonna have a heart attack tonight…

Cam asa suna statusul meu de pe messenger, pururea deschis, pururea inutil.
Cum nu mai reusesc sa adorm la o ora normala fiindca imi trec prin cap mii de absurditati, ma gandeam intr`o noapte ca este un act de sadism sa nasti.

De unde pana unde?

Pana cand mi`a venit ideea asta, ma gandeam la modul in care voi muri, momentul in care voi muri si incercam sa stabilesc unul care sa convina tuturor. Sunt o persoana cu minimul de bun simt si as vrea sa`l pastrez pana in ceasul mortii (exprimare de cacao, cliseu cvasi-literar), adica sa mor la momentul oportun. Pe de alta parte, sunt si egoista si de asta as prefera sa mor cat mai repede, astfel as fi crutata de suferinta pe care mi`ar provoca`o cei care ar trece finish line-ul inaintea mea. In fine… vorbesc despre asta fiindca daca n`as vorbi ar deveni un lucru pe care l`as ascunde intr`un sertar si pe zi ce trece m`as teme mai tare de el, aici e la vedere, it can’t harm me…. Can it?
Ce tot atata “mame eroine” ? De unde ideea de “darul vietii” ? De “dar suprem” ? De unde formularea “am dat viata”?
Asa, si? Cine sufletul meu ti`a cerut`o? In afara de instinctele animalice care te`au condus la rezultatul final si palpabil. In afara de faptul ca ai dat viata fiindca erai o femeie neimplinita, fiindca iti lipsea ceva si deci, din pur egoism. Cine iti da dreptul sa te mandresti cu faptul ca o fiinta traieste datorita tie? E asa sau invers? Sau MAI DEGRABA invers? Nu zice orice mama “nu stiu ce m`as fi facut fara copilul meu” sau “nu`mi imaginez viata fara el”. Ba ti`o imaginezi, ai acest drept, aceasta putere, pe cand pentru un copil e mai greu sa`si imagineze viata fara o mama, adica e absurd, ilogic.
Bun, am deviat.
Vreau ca fiecare dintre voi, indiferent de gen, sa se gandeasca la cat a suferit in diferite momente, apoi sa incerce sa faca o suma a acestor suferinte, s`o puna intr`o balanta si pe talerul opus, “bucuriile”, in ansamblul lor, “fericirea”, apoi sa`si faca o imagine clara si obiectiva a societatii in care traieste, de fapt… a lumii. Gata? Bun. De ce ati vrea ca o alta fiinta sa treaca prin cacatu` asta? Sau poate mai rau? “
“Pentru ca totusi viata e frumoasa”. E frumoasa pe dracu`, e grea, e frustranta si mai presus de toate, e absurda.
Recunoasteti, singurul motiv pentru care v`ati hotari sa faceti un copil e ca sa va simtiti impliniti, sa fiti mandri ca ati creat ceva si sa aveti o persoana pe care s`o iubiti si care sa va iubeasca neconditionat. Fiindca stim noi cate persoane v`au dezamagit, stim cati barbati v`au intors spatele, si mai stim ca propriul copil nu v`ar face asa ceva. Egoism? Egoism.
Intr`o lume in care barbatul care va este alaturi va priveste ca pe un obiect sexual, intr`o lume in care (fie si pentru un numar restrans de persoane) singurul motiv pentru a fi fidel e acela ca femeia de langa el e mai buna la pat decat celelalte pe care le`a intalnit, intr`o lume in care exclusivitatea inseamna EXCLUSIVITATE in ceea ce te priveste pe tine ca femeie, dar cate un menage a trois din cand in cand in ceea ce il priveste pe el, intr`o lume in care poti fi parasita daca nu`i indeplinesti fanteziile sexuale prietenului/sotului/concubinului, intr`o lume in care ti se cere sa fii fidela, dar sa nu te astepti la fidelitate din partea lui, in lumea aceasta tu vrei sa nasti. De ce? Din cauza ca esti parasita, frustrata, furioasa, slaba. Slaba. Iar maternitatea iti da putere. Ma insel? Nu cred. Tu esti singura care poate da nastere, nu el. Tot ce poate el si nu poti tu s`a sters cu buretele, fiindca in sfarsit ai gasit un lucru pe care poti DOAR tu sa`l faci.
Iar asta crezi ca te propulseaza un pic mai sus decat el. Am uter, deci exist. Pentru el, am inceput sa exist. Dar doar daca`mi folosesc uterul pentru scopul in care mi`a fost dat.
O prostie.
Mi`e sila… si de ce cele care gandesc cum am exemplificat si de cei responsabili pentru modul in care gandesc acele femei.
Imi place sa cred ca NU, nu sunt asa.
“As face orice pentru tine”. Am zis asta vreodata? Poate, dar nu o lua add litteram. As face orice cu cateva exceptii. Asta ar fi una.
Imi place sa ma consider o persoana dezinhibata, insa vad ca ma insel. Eu pe mine. Fiindca nu sunt asa, nu pot fi asa. Sunt niste limite peste care nu trec. Poate suna a snobism, dar am niscaiva

printipii.
Lasati`ma dracului sa fiu eu.

 

Astazi e ziua mea….

… zi frumoasa ca ciuma.
Mi`am dat seama recent ca nu sunt sanatoasa la cap. Da,da, radeti, generalizati, toti suntem putin nebuni, bla bla… rahat cu perje. De fapt, exista nebuni adevarati si nebuni care isi dau silinta sa para nebuni.
In comentarii, va rog sa nu ma contraziceti, fiindca spun lucrul asta din experienta.
Dat fiind ca azi imbatranesc, pot face incursiuni in trecut cu ceea ce mi`a mai ramas din memorie: cand eram eu tanara si pamantul abia isi revenea dupa Era Glaciara, vroiam sa par interesanta. Prin cele mai tampite metode, ca orice copchil imbecil. Si ca sinteza a imbecilitatii tuturor copiilor, imi mai taiam o vena, le mai lasam sa creasca, mai inventam o povestioara din care sa ies eroina principala, martira indiscutabila, etc. Dupa aceea am realizat ca oamenii nebuni sunt interesanti si am concluzionat ca e bine, chiar daca nu sunt nebuna, sa ma port ca atare. Si faceam mici tampenii: o mica simulare de criza de ceva (orice), o mica povestioara despre pinguini roz care traiesc la Ecuator si alte tampenii. Dar nu era nebunie, era incercarea disperata de a parea UNICA. ORIGINALA.
Ei bine, odata cu trecerea timpului, am realizat ca in momentul in care cineva isi da seama ca aceste lucruri pe care le fac sunt voluntare, ma voi face de toata bafta. Asa ca treptat am renuntat la gesturi iesite din comun si am devenit EU.
Problema e ca acest EU este mult mai straniu decat EU-l nebun ce fusei. Acum chiar cred ca exista pinguini roz la Ecuator si in imaginatia mea bolnava, uneori ma duc sa`i hranesc. Am prieteni imaginnari pe care nu ma pot abtine sa nu`i ucid. Si odata ucis unul, imi confectionez altul pe care mi`ar place sa`l numesc ca pe primul in memoria defunctului si`mi dau seama ca nici macar nu stiu cum il chema pe respectivul. Deci detin un cimitir de pitici pe creier pe ale caror pietre funerare nu am scris nimic, de insensibila ce ma aflu. Si un pitic pe moarte.
In momentul in care cineva incepe sa vorbeasca, nu ma pot concentra mai mult de 3 minute la ceea ce spune, iar daca sunt obligata s`o fac mai am putin si plang de frustrare. Rar reuseste cineva sa`mi capteze atentia, iar atunci sincer nu cred ca e din cauza ca spune vreo chestie esentiala.
Sunt convinsa ca detin un morman de pietre filosofale si`mi place sa ma consider Alchimistul, dar nu cel al lui Coelho, fiindca o fi el baiat destept, dar a fost mediatizat excesiv si`l urasc din cauza ca la moda e sa`l iubesc.
Nu ma mai inteleg cu nimeni si nici nu caut nicaieri intelegere. Vorbesc despre ceea ce lumea asteapta sa auda: cu cine sunt, cu cine mi`o trag in paralel, cate beri am baut aseara si ce fuste nesimtite mi`am mai luat. Infloresc povestioarele, fiindca asta se asteapta de la mine si fiindca imi procura o satisfactie imensa momentul in care trantesc : “Tu chiar crezi?”. Imi place, imi place enorm ca nu sunt doar o revista mondena pe care s`o devorezi si sa te intinzi cu burdihanul in sus, eu sunt felul pe care il inghiti cu pofta, dar la final il vomiti.
Vedeti? Un om normal ar face asemenea comparatii?! Nu. S`ar compara cu o floare, cu o stea, cu alte prostii diabetice, dar nu eu.
In momentul in care cineva imi spune ceva foarte stupid cu multa pasiune, obisnuiesc sa ma transport pe taramuri foarte indepartate si de acolo sa ma privesc, pe celalalt eu adica, cum sta si asculta. Probabil ca foarte multi faceti la fel, numai ca la mine e aproape narcotic. De parca am fumat ceva, adica atunci cand ma trezesc din reverie ma dau de ceasul mortii sa nu spun ceva in legatura cu ce am visat eu in timpul cat am absentat. O data i`am spus cuiva “mutanti”. De ce? Fiindca ma gandeam la lumina lunii, care trecand printr`o anumita frunza, e capabila sa genereze mutanti.
Altcuiva i`am spus dupa ce am facut dragoste si ramasesem in pozitia coitala: “mistrie”. Era cea a misionarului. De ce mistrie? De unde dracu`? Nu mai stiu, nu`mi amintesc pe unde fusesem, dar fusesem departe.
Acum cand povestesc, ma intreb daca persoana in cauza isi mai aduce aminte, sau daca chiar asta am zis si nu altceva. Problema e zic ceva atat de idiot incat ma simt ca dracu` dupa, si nici nu deschid subiectul sa dreg busuiocul.
Pana acum nu am zis nimanui despre lucrurile astea, consider ca am nevoie de ajutor specializat. Dar afirmatia asta ar fi o totala ipocrizie daca n`as adauga ca de dragul experientei as face asta si nu fiindca imi doresc vreun ajutor.
Imediat ce ma hotarasc ca a doua zi sa caut daca nu chiar sa ma duc la un psiholog, imi dau seama ca am cunostinte temeinice de psihologie si ca imi place la nebunie sa ma auto-analizez. Iar daca as merge la altcineva, mie ce mi`ar mai ramane? Un diagnostic scris indescifrabil de o mana nesigura pe un petec de hartie.
Nu. E jocul meu si nu`l impart cu nimeni.
In momentul de fata iubesc, dar nu asa cum trebuie, ci cu pasiune, cu doze soc de nebunie, din gelozie in mare parte, un om translucid. Imi doresc din tot sufletul ca pana schimb sufixul, sa`l pot vedea pe el si nu lucrurile de care m`am indragostit ca o fetita de 7 ani. Imi doresc sa se preocupe de aceasta sarcina gigantesca de a deveni opac, imi doresc sa…
Am obosit. Nu sunt genul de om care sa se poata duce undeva sa`si limpezeasca gandurile, sa si le aseze in ordine. Efectiv, nu sunt capabila. Sufar de o forma de nebunie incurabila ale carei repercursiuni se rasfang in fiecare pas inainte pe care indraznesc sa`l fac.
Urasc sarabtorile si mi le sabotez singura. Insa nu recunosc asta niciodata si dau vina pe cine imi este la indemna pentru pacatul de a mi le fi stricat. Urasc Craciunul fiindca nimeni nu se mai bucura de Nasterea Domnului, urasc Pastele, fiindca nimeni nu se mai preocupa de invierea lui, ci tot ce stim (si da, ma includ, fiindca sunt prima si cea mai vinovata de acest lucru) e sa muncim pana la epuizare gatind, aranjand, facand curat, dupa care sa mancam tot ce am gatit pana nu mai putem, apoi sa turnam litri de bautura in gat, asta cu “cel iubit” alaturi, dupa care sa facem dragoste sau sex, sau ceva ce implica concupiscenta, apoi sa adormim, sa ne trezim in/ langa respectivul.
Urasc ceea ce lumea asta a ajuns. Urasc faptul ca pot fi cel mai bun reprezentant al ei: are valoare AJUNUL, nu prima zi, ORA 12, nu prima zi, INVIEREA, nu prima zi. Atunci vreau sa facem toate lucrurile pre si post coitale, atunci te iubesc cel mai mult, si atunci te urasc cel mai mult daca nu esti acolo.
Ziua mea nu e motiv de bucurie, fiindca si eu imi doresc ca orice fetita sa cresc mare si sa ma fure un print pe cal alb, pentru ca si eu vreau cadouri de ziua mea, fiindca si eu vreau sa ma bucur asa cum ma bucuram cand eram mica.
Insa nu voi avea parte de nici unul din lucrurile de care au parte sarbatoritii, fiindca nu am reusit sa ocolesc nesansa de a “ma face mare”. Iar daca m`am facut mare, am inteles ca exista responsabilitati, ca aproape niciodata n`o sa se intample cum vreau eu, ca nimeni nu`si mai da silinta sa faca cuiva o bucurie, ca un zambet nu mai valoreaza nimic pentru nimeni (decat daca e cel din oglinda) si ca examenul de VINERI nu putea sa cada in nici o alta zi decat atunci pentru simplul motiv ca n`am nici un drept sa ma bucur de ziua mea care e JOI.
Imi las semnatura pe lista egoistilor. Insa nu si pe cea a prefacutilor.

De profesie: mancator de rahat

In ziua de azi, cautarea unui raspuns clar este futila. Dat fiind ca filosofia s`a raspandit intr`atat incat peste tot gasim neamuri de ale lui Moromete, avortoni pe linie materna, nu mai avem nici o sansa, noi, cei normali, sa ni se raspunda cu “da” sau “nu”.

Singurul raspuns pe care il primim este ” depinde din ce perspectiva privesti”, asta daca respectivul interlocutor are macar cea mai vaga idee despre ce inseamna “perspectiva”.

Lumea din ziua de azi e o lume de rebuturi in care cu greu isi fac loc unii care totusi au ceva de zis. Dam din coate intr`o disperare caduca de a ne integra, fiindca a ne face intelesi deja e prea mult.

Mi se reproseaza ca vorbesc din topor, ca trebuie sa se faca ce zica eu, altfel relatia cu mine se termina. Pai, lojic, atata timp cat tu ai cea mai tampita solutie, sa o aleg eu pe una cat de cat benefica. Nu? Nu.
Fiindca vreau sa DOMIN.
Ma doare fix in 3,14 de “cocosul cantaret” sau “gaina soprana”, atata timp cat sarcinile se impart si fiecare nu ca stie ce are de facut, dar chiar FACE ceva.
Copiluti fericiti ca acneea nu a recidivat, il y a 3 ans, cati dintre voi ma cunoasteti de aia romantica, catusi de putin interesata de partea financiara?
Ridicati mana, nu`mi place sa numesc.
Personne?
Nasol. Nu`mi doresc nici un Prince Charming, avui experiente, vreau numa ca ala de sta langa mine sa ma scoata o data la 100 de ani la un suc, nu de alta, da` sa nu duc dorul iesirilor.
Iar daca nu`si permite, sa ia loc in bancuta si sa`si numere paduchii inainte de a da vina pe colegu`.
Stiti ce ma scoate din sarite? Faptul ca aluziile de aici vor fi intelese de maxim 3 oameni, la fel ca si poantele.

Dar, din moment ce toata lumea isi permite puncte de vedere evazive, imi permit si eu un post evaziv, a carui legatura cu titlu se asteapta intuita.
Cacat.

Anticipez ca nu vor fi commenturi. Nu ma mira

Mai bine nu.

Dom’le… cand eram mai tanara obisnuiam sa mai trantesc o minciunica pe ici-colea, ca doar nah… copchil fiind, spargand o vaza, ce era sa zic? Normal ca nu eu, matza. Ajungand la un soi de pubertate in care imi place sa cred ca ma voi afla pana la 54 de ani, minciunelile incepeau sa ia amploare. Stiti cum e… acopera o prietena in fata lu` ma`sa, zi`i ca a fost cu tine noaptea trecuta si ati invatat la geografie, apoi spune aceeasi chestie si parintilor tai care incep sa`si faca probleme ca au devenit senili fiindca n`au vazut nici o pretena pe la tine… apoi uita ce si cui i`ai zis, fa geografia sa ajunga matematica, zi ca a fost luni si nu joi si incurca`te in propria minciunica. Ajungand la acest stadiu, am renuntat sa mai mint. Asa ca in momentul de fata ma pot lauda ca sunt fantastic de sincera, chestie care ma prinde, insa dauneaza anturajului meu pe cale de disparitie. Dar iarasi, NeverLove nu este persoana careia sa`i pese.

Scriu acest post, ca si pe celelalte, inspirandu`ma din minunata realitate in care ne balacarim cu totii. Spuneam cuiva, nu dau nume ca nu exista VIP`uri pe blogul asta, ca atata timp cat o minciuna e bine pusa la punct, cat sansele ca cineva macar sa aiba dubii ca n`ar fi purul adevar sunt nule, tot respectul! Ai reusit sa faci din “a minti” o arta, iar din partea mea ai tot respectul, ca iubitor de arta ce ma aflu. Totusi in anturajul meu nu exista oamenii intr`atat de inteligenti incat sa fie capabili de asemenea chefs-d’oeuvre. Asa ca din cand in cand am parte de cate o tentativa de asta penibila de minciunica. Principiile dupa care se ghideaza categoria asta execrabila de oameni sunt simple: 1. nu am cum verifica si 2. o sa prefer minciunica melodioasa adevarului afon.
Ei bine, exista un factor, sa`l numim i-grec, pe care ei nu`l iau in considerare. Si anume: chiar nu`s tampita. Uneori mai spun in gluma ca sunt prea inteligenta, daca as adauga un termen de comparatie, n`ar mai fi gluma. Dar nu sunt atat de rautacioasa.
Hm… ba sunt. Minciunelele adesea folosite de copchilandrii de liceu fata de “tovarasele” lor n`au nici un farmec cand sunt folosite cu dezinvoltura de catre barbati ( cu zer in barba ). Asta se cheama “penibil”. In sensul ca nici macar n`are cum sa ti se para amuzant.
Ei bine, pentru toti binefacatorii mei super “benedictivanti” (termenul imi apartine, vine de la a binecuvanta… bla bla, ce`mi bat capu`?! ) care considera ca as prefera ceva de genu` “esti solista vietii mele, vreau sa`mi traiesc toata viata in umbra glasului tau”, incercati “ai o voce normala in comparatie cu sopranele din viata mea, insa tu esti tu, ele sunt ele”.  Sa mor de nu suna mai bine.
Un singur sfat inspre final… dragule/ dragilor ( cine mai poate avea pretentii de exclusivitate in zilele noastre? ), cand ai/aveti de gand sa ma minti/mintiti, alege/alegeti dracu` minciuna cea mai demna de a fi adevar.

P.S. : Sunt omul care iarta orice (evident, dupa ce se razbuna), insa minciuna imi provoaca o sila sora cu ura, peste care oricat as incerca sa trec, totusi ramane undeva ingropata si erupe la un moment dat. Deci, viitorii mei furunculi neuronali, think twice

De ce iubim barbatii?

Iaka m`am apucat si eu de`o leapsa, sa vedem cine se baga :d
Ca sa pot scrie postul asta, am intrebat in stanga si`n dreapta printre barbati pe care calitate a lor o considera cea mai imporatanta. Evident, plecand de la premiza ca au mai multe :”> Dar, rezultatele au fost cu totul altele decat cele pe care le asteptam. Singura concluzie pe care am reusit s`o trag e ca ii iubim fiindca sunt usor de clasificat:
-barbatul care se cunoaste indeajuns incat conversatia sa decurga: intrebare-raspuns. Acesta ne inspira siguranta, si dupa cum zice si el, calitatea sa este fidelitatea si bineinteles ca`l iubim nu fiindca nu ne poate insela, ci fiindca ar putea, dar nu vrea

-barbatul care sovaie, dar capeti totusi un raspuns. Calitatea sa este “umorul”, sau cel putin asa sustine.

-barbatul care nu poate sa raspunda. Este cel nehotarat, cel caruia ii place sa fie laudat: ar putea sa raspunda, dar mai bine asteapta sa`i faci tu complimente. Genu` asta de barbat e bun de iubit atat timp cat iti e frate.

-barbatul care vb despre orice altceva. Este imbecilul cu pretentii de atotstiutor. Pe acest barbat nu`l putem iubi fiindca nu ne intereseaza cum sa punem intrebarea, ci raspunsul ei. E tipul care nu asculta niciodata, dar are pretentia de a avea mereu dreptate.

-barbatul care n`are nici o calitate. Il putem iubi in cazul in care il vedem extrem de rar.

-barbatul care sustine ca cea mai mare calitate a sa este “incapatanarea”. Il putem iubi atat timp cat pe langa aceasta incapatanare ne mai si atrage si mai are si cap. Nu cat de cat, CAP!

In fine, sondajul nu m`a ajutat la nimic, asa ca o sa continui cu lucruri mai generale.

Iubim barbatii fiindca e simplu. Fiindca se lasa iubiti si noua ne place sa ne agatam de mirajul firescului. Ii iubim fiindca`i putem rani si`i ranim pentru a`i putea iubi. Ii iubim fiindca un barbat n`are nici un stapan, dar poate avea o stapana. Atat timp cat ii lasam sa creada ca ei conduc in timp ce noi le indicam directia, relatia este perfecta.

Eu, pentru ce ii iubesc? Vb strict de cei pe care as fi capabila sa`i iubesc, nu despre toti barbatii. Pentru ca nu`i pasioneaza viata Columbenilor, fiindca lasa treburile femeilor sa ramana treburile femeilor. Fiindca nu le ia juma de ora sa se imbrace. Fiindca au un miros de parfum puternic, care nu a fost folosit pentru a acoperi alte izuri. Pentru ca mirosul ala te face sa vrei sa`i strangi in brate.
Fiindca intre ei nu exista categoria de “blonzi siliconati” dupa care sa salivam. Pentru ca sunt originali, dezinhibati, amuzanti, deschisi, nonconformisti, optimisti, un sprijin chiar si fara a fi acolo. Fiindca mereu avem nevoie de un EL pentru ca ziua sa fie perfecta, pentru ca noaptea sa fie perfecta si pentru a avea un motiv sa ne trezim dimineata.
Fiindca se imbraca lejer. Fiindca nu sunt ipocriti. Fiindca nu se fardeaza. Fiindca poarta accesorii (cei care le poarta) discrete. Fiindca nu tin niciodata lantul in afara bluzei, fiindca bratara nu`i nici groasa nici subtire, fiindca nu poarta ditamai inele pentru a`si pune in valoare mainile. Fiindca au mainile aspre, fiindca muncesc, fiindca ne intretin si fiindca nu`si schimba tamponul de 3 ori in 8 ore.
Fiindca a face un dus, a manca si a bea sunt necesitati, nu arte. Si nici moduri de a se da mare. Fiindca sunt relaxati si naturali. Fiindca sunt misteriosi, fiindca nu poti sti niciodata exact cat stiu si ei. Fiindca isi iau un aer serios cand vb despre bani, sau cariera. Fiindca se gandesc mai rar la sex decat ne gandim noi. Fiindca recunosc ca se masturbeaza. Fiindca ofera flori. Fiindca ne fac surprize.
Fiindca au ceva animalic in ei, ceva ce noi nu putem imita. Fiindca conduc ca apucatii, fiindca isi iubesc masinile, fiindca sunt curati. Fiindca fac dezordine ca noi sa avem ce curata. Fiindca ii preocupa, dar nu in mod exagerat, aspectul fizic. Fiindca ne lasa sa vorbim fara sens ore in sir.

Fiindca suntem mai in siguranta in bratele unui barbat decat in bratele mamei. Fiindca sunt inteligenti si rafinati. Fiindca urmaresc un meci de fotbal cu aviditatea cu care unele dintre noi urmaresc telenovelele, sau in cazul meu, desenele animate.
Fiindca nu le place literatura, impacandu`se si adaptandu`se perfect la realitate. Fiindca nu se plang, fiindca nu sunt multe lucruri care sa nu le convina. Fiindca fac compromisuri si nu vor sa aiba mereu dreptate. Fiindca le plac provocarile si competitiile. Fiindca atunci cand realizeaza ceva sunt capabili sa se bucure sincer. Fiindca recunosc ca au nevoie de ei. Fiindca isi iubesc enorm copiii. Fiindca fac sacrificii cu care nu se lauda. Fiindca acele sacrificii noi nu le vom putea face niciodata. Fiindca nu viseaza urat si nu vorbesc in somn, in schimb se mai trezesc sa ne ia in brate sau sa ne inveleasca. Fiindca dimineata se trezesc dupa noi ca stiu ca nu ne place sa nu`i gasim acolo.

Fiindca nu le e teama sa scoata resturi de bec din fasung, a`propos de asta, astept un specimen pe la mine. Fiindca sunt curajosi. Fiindca mereu vor sa faca sex, fiindca n`o sa zica nu. Fiindca prefera sa stea cu tine acasa, decat sa iasa in oras.

In concluzie, sunt mult mai multe lucruri pentru care iubesc un anume barbat. Multe dintre ele nu le realizez inca, cu toate ca realizez si care ar fi motivele pentru care ar trebui sa`l urasc. Si totusi, acelasi grad de fascinatie si activitate mentala, sufleteasca si fizica, acea motivatie sa fac ceva daca nu pentru mine, macar pentru el, imi e de ajuns ca sa`l iubesc in continuare.

A! Si eu, personal, ii iubesc groaznic de mult fiindca nu si`ar trada specia in halul urmator: o fetitza povesteste altor fetitze (long story short):”din cele mai vechi vremuri femeile s`au tot revoltat impotriva barbatilor, asa ca s`ar hotarat sa`i pedepseasca smulgandu`le pielea. Deci, belitul barbatilor trebuia sa devina sport de olimpiada, insa pana acum n`au reusit sa le beleasca decat p*la.”
I rest my case, pentru cei mai barbati dintre voi,
All my love

P.S.: pana acum au mai raspuns la leapsa Cami , Epurele si Impresii Blonde .

More pictures?

Pe drum… un pic verzi de somn, sweet Romania…

Cu Petro… inspre a fi total treze…

Za Bad Man in za Bad Bar… Alex a avut mare succes la masa de mosnegi de langa noi, dar macar ne`am facut cu`un ursuletz, dupa cum urmeaza:

Am uitat de fesul cu sclipicele ) Si acum sa ma vedeti studioasa:

Si totusi sunt adorabila ;;) Chiar de in poza se vad 2 ochi Oo

cat empire